… for pretty much anything
Da, este o recenzie a piesei de Kumm, pe care am ascultat-o de multe ori de cand a fost lansata si pana acum. Iese bine si live, desi nu cred ca apare pre des prin setlist. Ma rog, piesa buna, ridica spiritele.
Sau e altceva.
M-am decis: noi traim in Ierusalim. Nu in Ierusalimul de acum, confiscat de evrei din partea proprietarilor lui de drept: teroristii palestinieni, ci in Ierusalimul de acum 2000 de ani, un pamant al marilor schimbari, un loc plutitor, lipsit de fundament, unde apare in fiecare saptamana cate un profet nou, capabil ba sa scoata apa din piatra seaca, ba sa invie mortii, ba sa faca broastele sa zboare. Este un teren in plin desert, unde se intra obligatoriu in urma savarsirii unor lungi penitente, in urma strabaterii unui labirint prin desert, pana in punctul in care omul vede copaci, si apa de baut, si verdeata, si orase cu ziduri impunatoare si despartitoare.
Calatorul isi poarta in el Ierusalimul, sau poate mai fura cate putin de la vecinul care pare mai treaz si mai vioi. Acela are ochii mai deschisi si uita sa clipeasca. Ii apare primului drept o stana de piatra, sau poate de calcar, drept un monument falnic, sau poate chiar un munte, cu crestetul impresurat de vulturi, catand pana hat in distanta, unde el nu va calca niciodata.
Pe crestetul acestor profeti, pe aripile vulturilor, trecand prin dreptul privirii lor, se afla Ierusalimul. Poate ar fi fost Canaan, dar deja are ziduri. Deja zace, ocupat de sobolani, cu graffitti si hartie igienica, rugina si funingine amestecate, care se preling de la ferestre, in hauri unde profetii nu indraznesc si nu vor indrazni vreodata sa se uite. Regula e simpla si circula in cerc restrans: nu te uiti in hau, esti profet. Dar ei nu vor spune asta pelerinilor. In schimb, le vor vorbi despre statuile de la mansarde, despre turnuri si despre apa care ajunge, printr-un fel de intestine de alama, pana sus de tot, unde oamenii, inconjurati de sisteme hi-fi, wi-fi, hi-5 si alte asemenea, cu toate lipsite de praf, cu atmosfera reglata de plamani din plastic, cu mancarea tinuta intr-un fel de pesteri portabile, vor trai si vor fi avea copii frumosi, tot mai frumosi fiecare generatie, lipsiti de boli, aproape nimeni nu va mai muri si sotiile le vor mirosi a flori toata ziua si vor fi prieteni cu toata lumea de la munca, si nimeni nu se va mai omori, in fine, aproape nimeni, cum spuneam lumea nu e perfecta, mai sunt si sobolani pe afara, si vor gasi de vanzare tot ce vor gandi si tot ce nu vor gandi.
Profetii vor crede in proorociri, pentru ca altfel situatia lor ar fi cam ingrata. Din momentul in care ti-ai luat turma si ai inceput s-o duci prin mijlocul desertului, nu prea mai ai multe optiuni. Daca te indoiesti, vei fi linsat. Si apoi, alti profeti iti vor lua locul si nimeni nu iti va simti lipsa. Locul tau va fi sters din istorie, chipul tau cioplit jos de pe monumente, templele ori redefinite, ori distruse. Este incredibila puterea unor sclavi din desert, nehraniti cu zilele, cand e vorba de construit sau de daramat monumente. Ei de fapt pentru asta traiesc. Pentru asta au fost nascuti, in spiritul asta au fost educati si probabil in spiritul asta vor si sfarsi, lasand cu limba de moarte porunci descendentilor cu privire la ridicarea sau distrugerea cate unui monument.
A nu se intelege gresit, profetii chiar cred, altfel ar risca prea mult. Nu poti sti cand te trezesti ca vorbesti prostii in somn, cand scapi cate o remarca cu dublu-inteles, cand dai semne de slabiciune prin ton sau privire. Indoiala in gandire va duce negresit la indoiala in act. Poate de asta, stiind cum sta treaba, un profet care sufera de indoiala va incerca de obicei sa paraseasca grupul, pentru a muri o moarte decenta in mijlocul desertului. Turma stiind, sau in fine, simtind, caci turma nu gandeste, cum sta treaba si cu oamenii care vor sa se izoleze, sau sa plece din randurile ei, vor cauta sa-i sfasie la primul semn.
Pana acum, nu s-a consemnat nici un nume de om care sa fi reusit separarea de grupul de oameni din desert. Nimeni nu tine minte nimic.
Acesti profeti se cearta aproape intotdeauna. Unii sunt evanghelisti, altii ortodocsi, unii cred in Dan Puric si Garda de Fier, altii in hedonism si promiscuitate, unii iau droguri, altii nu mananca decat legume si indeamna la lucrul asta, altii sustin dreptatea sociala, altii piata libera. Multi apar la OTV. Unii controleaza fabrici, unde se lucreaza doar pentru ocuparea fortei de munca. Altii piloteaza avionul spre cladiri, in New York sau impusca posibili teroristi in Irak.
In ciuda confruntarilor, exista un fel de solidaritate bazata pe viciu: in lumea de azi, unde oameni care stiu adevarul apar la tot pasul, nimeni nu mai stie cap-coada motivul pentru care face ceea ce face, lucru care ii streseaza si duce la activism. Duce la nevoia de confirmare din partea celuilalt, chiar daca ea provine dintr-o convertire anterioara. Profetii isi dreseaza turmele asa cum ti-ai dresa un papagal, ca sa-ti spuna in fiecare zi ce om bun esti.
Pana la urma, aceiasi oameni pot face pe ingeri sau pe clowni. Pot fi salvatori sau in buna masura ridicoli. Ii judecam dupa cum ne apar, dupa ceea ce construim noi din mesajul pe care incearca ei sa il transmita. Le acceptam imaginile idealizate, ca oglinzi dupa propriile noastre convingeri. Din care, in felul asta, nu putem scapa.
